Un paradis la care visau românii bănățeni a devenit infern

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI »  Un paradis la care visau românii bănățeni a devenit infern

 

 

 

 

 

Romanul Disco Titanic al lui Radu Pavel Gheo este, de departe, cel mai cu miză dintre tot ce s-a publicat de la revoluție încoace. Nu neg faptul că s-a scris mult și bine (dacă ar fi să ne referim doar la Orbitor vol. 2 al lui Mircea Cărtărescu) despre revoluția din 1989. S-a mai scris despre condiția omului în societatea capitalistă și consumistă, s-a mai scris despre descompunerea morală a clasei politice. Nici un roman nu a atins însă amplitudinea mizei lui Disco Titanic. Să ne înțelegem, nu vorbesc despre epic tezist, acela aparține propagandei, nu există așa ceva la Radu Pavel Gheo. Povestea sa are miză profundă, omenească, și un curaj de zile mari. Radu Pavel Gheo scrie despre infernul războiului etnicist, naționalist și apocaliptic din fosta Iugoslavie. Mesajul este al unuia care a trăit în Banatul optzecismului în care lumea de dincolo de Stamora Moravița era un paradis la care visau românii bănățeni pentru că erau cei mai în cunoștință de cauză: de la muzica din Iugoslavia până la canalele de televiziune în care apăreau în color, pentru cei care aveau televizoare color, reclame cu COCA COLA! Romanul este o pledoarie pentru democrație într-o vreme când aceasta pare pe ducă, Gheo ne atrage atenția asupra fructelor urii naționalismului fără margini într-o vreme în care toleranța și valorile liberalismului democratic sunt pe dric (astăzi Italia și Austria se pregătesc să dea și ele lovituri ”populare” Uniunii Europene, după Marea Britanie și SUA). Așadar curajul de a vorbi despre iugoslavizarea națiunilor europene într-o vreme de răstriște. Ce altă miză mai mare poate fi pe lume, acum și aici!

Daniel Vighi