Singularitatea muzicii

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » Singularitatea muzicii

 

 

Seara de muzică la Filarmonica Banatul cu familia timișoreană a doi pianiști îndrăgiți Adriana și Sorin Dogariu cu mulțime de melomani. De la Bach la Poulenc, o desfășurare de armonii, de la metafizica nostalgic-luteran-nemțească la incursiunile în modernitatea lui Francis Poulenc, cel care a căutat în compania catolicului scriitor Georges Bernanos, în Dialogues des carmélites, misterul mântuirii în fața eșafodului revoluției prin credință. Așadar muzică, metafizică, religie, modernitate și baroc târziu canonic.  

În amintirea unei nopți de Revelion în care am stat la discuție despre literatură, filozofie și muzică, în preajma străluminării unei sticle de whiskey (nu whisky, cunoscătorii știu de ce) de top cu profesorul, omul de cultură și pianistul Sorin Dogariu pun aici ceea ce nu se poate spune în vorbe și ne permite lumea de azi, așadar puteți asculta (ce inovație mirabilă!) concertul lui Bach, cel cu două piane aiciîn timp ce o să  mai spun două vorbe despre singularitatea muzicii și a creației ca dar omenesc. Iată, se vorbește astăzi tot mai insistent că vom fi în pericol peste o jumătate de veac, cel mult un veac, să fim înlocuiți brutal de  Inteligența Artificială a roboților care ne pot lua locul cu totul. Un singur lucru desparte clonarea umanității în cheia ființelor artificiale, și anume singularitatea ființei creative, așa cum a început ea odată, sau poate înainte, de desenele rupestre în peșterile din Franța. Starea de creație este miraculos altfel, în fapt Inteligența Artificială poate face totul, la adică, mult mai bine ca omul, cu excepția singularității creației care nu este, hélas!, copiere, comandă, reproducere și repetitivitate, ci mister. Adică Singularitate. Un mister mai mare nu există cu excepția întrebării matematice și fizice despre starea de Bing Bang a Universului înaintea exploziei Facerii, când avea dimensiunea unui atom. Întrebarea: ”ce draci a fost înainte!?” a primit numele în fizică și matematică de Singularitate. În Inteligența Artificială aceeași aporie (dificultate logic-rațională) a Singularității este aceea a omului-ființă-creativă. Dacă Inteligența Artificială a roboților mileniilor care vin poate (nu reproduce!), ci instaura Creația prin Inteligența Artificială, atunci omul și umanitatea sunt inutili și pot dispărea. Până atunci să stăm în preajma Singularității Concertului pentru două piane și orchestră în do minor, BWV 1062 cu soții Dogariu și să trăim  Singularitatea Creației.