O seară în tinda Paradisului

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI »  O seară în tinda Paradisului

 

 

 

 

 

 

 A douăsprezecea ediție a Festivalului de Muzică Veche din Timișoara a început cu o regie exotică în Domul baroc, la vreme de seară, cu excepționalul ansamblu Le Poème Harmonique, anunțându-și prezența mulțimii din băncile catedralei episcopale de undeva din balconul cu orga Wegenstein, restaurată în urmă cu câțiva ani de o firmă de nișă din Germania. Protagoniștii s-au revărsat printre rândurile de bănci cu instrumentiștii, cu mezzo-soprana de magie pe nume  Isabelle Druet care a cântat cu ansambluri de mare rezonanță (Cvartetul Giardini, l’Orchestre Avignon Provence, Berliner Philharmoniker, cf. caietul program al Festivalului).

Mai apoi au trecut în alaiul de colindători-truveri-minnesängeri renascentișto-barochizanți soprana Déborah Cachet, o belgiancă filo-europeană tipică care trăiește la Amsterdam. A fost invitată, ni se spune în caietul Festivalului, la Festivalul de la abația Royaumont în rolul Cherubino din Le Nozze di Figaro de Mozart, sub bagheta belgianului Rene Jacobs care, aflăm scormonind în dreapta și stânga, că a migrat de la statutul de contra-tenor (rară îndeletnicire și de preț, pe măsura faptului că contra-tenorii aceștia au fost superstaruri pe vremea lui Isaac Newton) la acela de dirijor. Că a câștigat premii Grammy și Gramophone's Record of the Year for 2004 . În treacăt să spunem că minunăția L’abbaye de Royaumont are interioare și grădină de 800 de ani iar din anul 1936 s-a deschis manifestărilor culturale cu pohta ce-au pohtit proprietarii ei, familia Henry et Isabel Goüin, fie-le numele binecuvântat, după cum spun vechile cronici din vremurile ansamblului  Le Poème Harmonique.

Să mai adăugăm, ca pildă, că ministrul culturii André Malraux (ce nume!) a îndemnat și sprijinit familia Goüin, proprietarii abației, să depună actele la tribunal pentru Fundația Royaumont al cărei succes va depăși granițele muzicii, va ajunge spre transdisciplinaritatea intra-europeană, bunăoară între biologie și anthropologie, prin le Centre Royaumont pour une Science de l’Homme, prezidat de savantul (celebru în domeniu) Jacques Monod. După revoluție abația a oferit rezidență poeților și prozatorilor români, printre ei profesorul de poezie și magistrul liric, brașoveanul Alexandru Mușină, și concitadinul nostru prozatorul și profesorul Viorel Marineasa.

În alaiul de truveri-minesangeri care au traversat domul în seara magică de început a Festivalului a fost și Vincent Dumestre, dirijorul și sufletul ansamblului, strunind cu măiestrie și profesionalism certificat la nivel mondial ansamblul care i-a găzduit și pe soții Emandi la vioară. Să-i mai adăugăm și pe tenori Serge Goubiod și Hugues Primard pe care i-a însoțit, spre deplina închegare harmonia caelestis a clipei, basul Emanuel Vistoriky.

Ajunși în fața altarului Le Poème Harmonique a incendiat auditoriul cu un magnificat Pergolesi Stabat Mater în care s-a lăsat Dumnezeul muzicii peste lume și a binecuvântat-o. Pe scurt o seară de excepție, cu incursiuni în misterul de peste fire și de nepovestit al muzicii, furată de undeva din tinda Paradisului.

În sfârșit să spunem răspicat că soții Emandi ajutați de Societatea Musica Antica şi Filarmonica Banatul dau conținut, substanță artistică și rafinament manifestărilor culturale timișorene – garanții că, dacă am mai avea manifestări de ținuta și exigența artistică a Festivalului de Muzică Veche, s-ar putea să o scoatem la capăt cu brio în daravera asta cu Capitală Europeană.  

Felicitări organizatorilor și bogdaproste de la  publicul care a avut parte de o asemenea festin la vreme de seară în umbra barocă a bătrânului Dom.