Muzica lui Händel, ca o tămăduire de răul lumii

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » Muzica lui Händel, ca o tămăduire de răul lumii

 

 

 

 

 

Un regal händelian la vremea sfârșitului Festivalului de muzică veche, ediția a XII-a, s-a petrecut în seara de luni, 16 octombrie 2017, la Biserica Luterană. Am avut parte de rafinament și reverie, bucurie a cântatului care desparte marii instrumentiști și interpreți vocali de mulțimea celorlalți.

Așadar o seară autumnală, împodobită cu vechi trăiri mistice din Aria no. 65 - Dem Himmel gleicht (amintind de aria aceluiași compozitor Credete al mio dolore din opera italiană Alcina, dar și maiestuozitatea numitului Farinelli din filmul handelian Lascia Ch'io Pianga) și de acolo spre ritmurile pierderii în visare indicibilă din cantata poem despre Sufletul îndrăgostit. Publicul a avut parte de performanța interpretativă a ansamblului Arsenale Sonoro, cu Francesca Aspromonte, soprană, concertmaistrul Boris Begelman, la vioară baroc, un foarte expresiv violoncel baroc mânuit de Catherine Jones, o veche și exotică teorbă (Daniele Caminiti) și un clavecin în care a performat Alexandra Korneva într-un recital solo de mare meșteșug  în admirația celor din băncile austere ale Bisericii, martori ai unui pelerinaj de sunete baroce, acompaniat cu bisuri și aplauze lungi. E de amintit, tot acolo și atunci, desfășurările fastuoase de meșteșug, ritm, nostalgie, visare, pierdere a reperelor lumii de afară, din care evadarea, chiar dacă preț de un concert, este o formă de tămăduire de rău.

Aș mai spune despre Arsenale Sonoro ceea ce mi-a rămas în memoria întâlnirii, voce a spectatorilor empatici ai acestor seri de rafinament și grație vetust-trendy, cu șerpuiri baroce: BUCURIA TÂNĂRĂ A CÂNTATULUI.

 Doi au fost protagoniștii serii, înainte de toate superba vioară a lui Boris Begelman care a confirmat preemineța viorii baroc în Festival și, fără tăgadă în literatura muzicală barocă de care am avut parte. Adaug prestația de excelență a sopranei Francesca Aspromonte, o prezență tonică, agreabilă, tânără, simpatică și frumoasă, cu o voce pe măsura celeilalte, din greu de uitatul Stabat Mater de la Dom, care a deschis zilele Festivalului cu, mai ales, mezzo-soprana Isabelle Druet: două repere care deschid și închid, iată, magia acestui minunat Festival.

L-aș alătura lui Boris Begelman, pe concertmaistrul Alessandro Tampieri, mai marele memorabilului ansamblul Academia Bizantină. Două viori din universul baroc care ne-au purtat o vreme Dincolo, într-o evadare într-un ceva pe care doar muzica îl poate oferi, un ceva anume risipit inefabil după care vom tânji multă vreme.