De la Partidul Comunist de ieri la Partidul Consumist de astăzi

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » De la Partidul Comunist de ieri la Partidul Consumist de astăzi

 

 

 

Rafinament și virtuozitate, și o nouă provocare, în seara de 22 iunie, anul 2017, cu Mircea Tiberian, la pian, și Liviu Butoi, cu saxofoane și flaut, însoțiți, ca anul trecut, de jazzul transatlantic de tradiție yankee (anglo-americană, cum ziceau bunicii noștri de la propagandă) Chris Dalgren, la contrabas, și John Betsch, la percuție.

Au mai fost așadar, aceiași, și anul trecut, tot la patrimoniala sală Lira a Casei de cultură a municipiului din Timișoara cu parfum din sixties-ul cu Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, dar și Creedence sau Janis Joplin. Aș povesti, dacă este cu putință așa ceva (și nu este!) felul în care Chris Dalgren știe să scoată efecte speciale din contrabas, cum anume poate să-l sugrume expresiv, cum John Betsch stârnește liniștea cu măiestrii percuționiste și o pune pe aceasta - liniște cu reverii de-o clipită - să ritmeze în experimente și incursiuni, ținându-se aproape de pianul lui Tiberian, cu note din lumea dintotdeauna a jazzului autentic, de încrâncenările nostalgic-revendicative, uneori sacadate, alteori exuberante, ca o mărturie la un soi de confesional al esteticii extremiste a jazzului, o mărturie stârnită prin multiplele saxofoane și alămuri ale lui Liviu Butoi. Cum totul poate să ne arate nouă, publicului comod, dedat la cultura de fotoliu într-o lume care nu mai are chef de dificultate și măiestrii care nu-și ajung loruși, doritoare, acestea, să se exprime dincolo de propria lor existență într-un teritoriu descoperit și explorat în acord cu libertatea absolută a creației de capul ei, fără strategii de seducție a nimănui, o libertate a artei, o lecție a stării de căutare a exprimării totale (și capricioasă, și enervantă, și insistentă, și eroică în insistența ei neobosită). Să asculți aproape o oră și mai bine de revărsare fără oprire a meșteșugului, uneori aducându-ți vag în memoria muzicală fraze din Schoenberg: Verklärte Nacht, Op.4 - Boulez.

  Dincolo de memorii subiective, de fraze, de priceperi, de ritm și aritmii ale muzicii cuminți, adăugați sentimentul propriu al celui care vă scrie, ca biet scriitor postmodern, că este posibil să fii consecvent cu exigența artei libere, în tradiția experimentalismului dificil, provocator, anticomercial și definitiv (chiar așa, adică pentru totdeauna, ca să mă exprim tautologic!) certat cu ușurințele melodice, literare, plastice, în măsură să ne îndemne să o lăsăm mai moale cu libertatea creației în numele ei, să ne mai uităm și la săli, la public, la tiraje, la librării, la vânzare. Partidul Comunist de ieri înlocuit de Partidul Consumist de astăzi. Aceleași pericole pentru artă cu alte mijloace. Să fii, adică, mai cuminte, să tragi cu coada ochiului la tejghea, la raft, la bilete. Sau să mergi, liber, până la capăt. Asta mi-a trecut prin minte și suflet în vremea când Liviu, Mircea, Chris și John se exprimau liberi într-un soi de pean din vremurile vechi –un imn de glorificare a zeului Apollo ca să izbândească în lupta lui cu șarpele Python. Numai că peanul concertului de la sala Lira era altfel, printr-o  translație semantică, a devenit un cânt de îmbărbătare pentru cei care duc lupta cea grea cu Partidul Consumist și cenzura sa liber consimțită – un război, ce-i drept, mult mai greu de purtat decât acela cu cenzura celuilalt partid. Numai că și de-o parte și de alta, peanul antic este însoțit de un soi de eroism al guerrilei ce o poartă astăzi lumea underground a artei care mai crede în propria neatârnare estetică.

Aș mai adăuga, pentru cei interesați să urmărească acest război civil - această luptă aproape ilegalistă asemenea mișcării de rezistență antifascistă a francezilor în vremea guvernării de la Vichy - să caute compact discurile lui Tiberian & Butoi cu invitații lor. Ariergarda, solidară cu guerilla lor, le postează acilea pe site și vă îndeamnă să le luați acasă cu 30 de lei, scriind un mail la adresa ariergarda@gmail.com

                                                                   Daniel Vighi