Cu smartphone-ul în căutarea lui G. Asinius Pollio

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » Cu smartphone-ul în căutarea lui G. Asinius Pollio

 

Intenționez să scrijălez mici cronici de ins neprevenit, interesat (ce-i drept) de tablourile vivante ale acestei a doua ediție a Bienalei de artă Art Encounters cu mulțimea de întâmplări, vernisaje, seminarii de le zice workshopuri, de video-instalații și întâmplări pe nume performance. O să descriu cu pana de prozator ceea ce voi vedea, nu voi trece cu vederea (tot epic) spațiile expoziționale, locurile de manifestațiuni, voi asculta și voi căuta să descifrez întâmpinările hermeneutice ale amfitrionilor.

O să spun câteva vorbe despre evenimentul din Predoslovia Bienalei prilejuit de vernisajul expoziției lui Călin Dan. Am decis să plec din casă, pentru că-l știam pe autor din vremea când eram ditamai liceanul, eu în burgada Lipovei, el în metropola Aradului, animat ambii de ambiții culturale. Călin, recunosc smerit, m-a eclipsat la vremea aceea, de bună seamă și astăzi,  cu asupra de măsură prin cultură, că l-am ținut minte deși cu greu ne-am identificat în contemporaneitate (din parte-mi, recunosc!). Expoziția pe nume Autopsia lui G. Asinius Pollio, mi-a stârnit întrebarea pe care am mărturisit-o într-un aparteu strategic lui Doru Tulcan, cine Doamne, iartă-mă o fi Asinius Pollio. Desigur că față de lumea veche a liceului meu dominat de frustrări culturale, acum asemenea neștiințe (Tulcan nu m-a putut nici el limpezi) își găsesc rezolvarea cât se poate la îndemână, întrucât smartphonul cu folosință cultural-artistică ne poate scoate din impas, altfel decât în antichitatea culturale a vârstelor mele de teenager ambițios secondat zdrobitor de Călin Dan.

Expoziția competitorului meu cultural din vremea aceea are un narativ, un storyteller, expus pe pereții simezei de la galeria Călina care a găzduit cu discreție și promptitudine manifestarea. Mi-a plăcut amestecul de idei condimentate politic și civic într-o tradiție sorosistă și popperistă (aceea din trilogia filozofică a societății deschise) pe care le împărtășesc la rându-mi. Oferta ideatică a expoziției vine dintr-o răsturnare conceptuală pe care o dezvăluie autorul în placheta prezentatorie (ca să vorbesc barbar), anume faptul că ”Metoda istoricului Gaius Asinius Pollio este autopsia. Până în perioada premodernă, când disecţiile devin acceptabile din punct de vedere religios şi termenul suferă o mutaţie, autopsia însemna mărturie nemijlocită, oculară - de la auto = sine şi optos = privelişte/vedere”.

Așadar revenire prin etimologie la o vârstă a conceputului care convine autorului interesat de barbaria politicului și introspecția reflexivă a martorului. Cum anume se regăsește răsturnarea aceasta în care, vorba îndrumătorului tipărit: ”Pollio se extrage din poziţia de comandă în cea de martor; el e doar subalternul lui Caesar, cel care îi execută ordinele, dar le priveşte deja, în timpul actului, ca material al istoriei ce trebuie scrisă”. Înțelegem că suntem în narativul supus disecției în vremurile intens politizate din războiul civil al prăbușirii republicii romane. Nimic din toate astea în replica video-plastică și fotografică – ceea ce am văzut cu coada ochiului sunt fragmente din lumea de astăzi, colțuri de clădiri, un moș tândălind foarte contemporan undeva, decrete ale Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, decorate cu plante ca-n ierbarul copilăriei, o fizionomie degradată cu schepsis într-o înseriere fotografică.

Mai spun ceva, dacă vreți ”să vedeți ce vrea să spună autorul” unei expoziții, nu mergeți la vernisaje, acolo nu privești: bei vin, te întreții monden cu personalități, faci eforturi să fi cult. N-ai timp de expoziție, așa că voi reveni ”să văd ce-a vrut” Călin Dan. Cât despre întrebarea referitoare la G. Asinius Pollio vă îndemn să deschideți smartphone-urile.