COLOANA FIDELITĂȚII

PROIECTE ARIERGARDA » COLOANA FIDELITĂȚII

Monumentul militar austriac de la Timişoara

 

de conf. univ. dr. Barna Bodó

 

 

Monumentul are mai multe denumiri, pentru germanii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi urmaşii lor este „Denkmal der Treue”, adică monumentul loialităţii.[1] Maghiarii, mai ales cei din Timişoara îl numesc Monumentul Rukavina, eventual Monumentul austriac.[2] În presa românească apare denumirea de Monumentul fidelității, însă frecvent este menţionat şi ca Monumentul victoriei.[3] În lista oficială a Direcţiei Judeţene pentru Cultură figurează ca: Monumentul militar austriac.[4] Să rămânem aşadar la această denumire.

 

Antecedentele ridicării monumentului, descrierea sa şi circumstanţele ridicării

 

Istoricul de artă Jenő Murádin scrie despre monument că a fost dăruit Timişoarei de către împăratul Francisc Iosif ca semn al recunoştinţei, pentru că apărătorii oraşului au rezistat, în 1849, timp de 107 zile asediului revoluţionarilor maghiari. Comandantul trupelor imperiale ce apărau cetatea Timişoarei era locotenentul-feldmareşal cezaro-crăiesc Georg von Rukavina, care în scurt timp a şi decedat în urma bolii contactate în ultima perioadă a asediului.[5] Cităm în cele ce urmează descrierea lui Murádin.

„Monumentul de 18 m înălţime, confecţionat din gresie cuarțoasă, a fost inaugurat pe 17 ianuarie 1853, în piaţa Prinţul Eugen de atunci. Monumentul a fost proiectat de renumitul arhitect Joseph A. Kranner, restauratorul catedralei Sfântul Vitus din Praga, iar statuile lui au fost executate de acel Joseph Max, a cărei sculptură poate fi văzută pe podul Carol din Praga. Pe cele patru laturi ale obeliscului apar patru figuri alegorice: Onoarea, Supunerea, Vigilenţa şi Abnegaţia, care simbolizau principalele trăsături de caracter ale soldatului austriac. În interiorul stâlpului memorial în stil gotic poate fi văzută silueta unei femei tinere, ce simbolizează Fidelitatea, cu cheile cetăţii, păzite cu grijă. După unele păreri, tânăra reprezintă Austria, după altele, pe juna Maria Tereza. De pe postament, îşi arată în sus colţii figuri de monştri, ce simbolizau honvezii maghiari. Populaţia maghiară a deteriorat de mai multe ori creaţia, numită de ei doar ‘Statuia Ruşinii’, de aceea, în 1885 personajele hidoase ale monumentului au fost îndepărtate.

După schimbarea de imperiu din 1918, statuia centrală a monumentului, reprezentând Fidelitatea a fost decapitată, iar celelalte patru figuri alegorice au fost îndepărtate.

În 1936, din motive politice, monumentul a fost surghiunit din Piaţa Libertăţii în cimitirul din Calea Lipovei. Personajul central ciuntit a ajuns la Muzeul Banatului din Timişoara, stând şi în prezent în curtea Muzeului. În ultimii ani s-a discutat despre restaurarea monumentului ce stă în paragină în Cimitirul Eroilor.”[6]

Descrierea monumentului, cu câteva greșeli pe care le vom arăta pe parcurs, este completată în monografia oraşului scrisă de Nicolaie Ilieșiu[7] cu faptul că reprezentările de monştri încearcă să obţină cheile oraşului din mâna figurii feminine centrale a statuii – o trimitere clară la armata revoluţionară maghiară.

În micromonografia dedicată Timişoarei, István Berkeszi face următoarea descriere: „Soclul statuii înfăţişează un bastion din care se ridică un turn gotic. Pe cele patru laturi ale turnului, patru figuri alegorice reprezintă onoarea, supunerea, vigilenţa şi abnegaţia. Sub tavan se ridică personajul principal al statuii: o tânără, cu cheile păstrate ale oraşului în mână, reprezentând fidelitatea. Pe postamentul statuii, până nu demult [în 1885] existau şi figurile de animale hidoase, care privesc în sus rânjind şi scrâşnind din dinţi. Aceste figuri de monştri reprezentau asediatorii maghiari ai Timişoarei. […] Încă din primul an al ridicării – din cauza figurilor monstruoase – indignarea locuitorilor împotriva ei era atât de mare, încât rămânerea sa intactă a putut fi asigurată doar prin instituirea pazei militare nocturne.”[8]

O descriere germană contemporană, aparţinând lui Richard Weber, ne oferă detalii suplimentare. Potrivit acesteia, în 1850, împăratul Francisc Iosif a ordonat să se ridice un monument eroilor germani care au apărat cetatea.[9] Mesajul preconizat al monumentului era preamărirea loialităţii faţă de dinastie, a vitejiei militare şi a luptei cu abnegaţie. Weber aminteşte: încă de la ridicare, monumentul a generat dispute între devotaţii imperiului și localnicii maghiari cu „capete înfierbântate” (expresiile lui R. W.: Kaiser-treuen und ungarischen Hitzköpfen), pentru maghiari monumentul fiind „Denkmal der Schande“ adică Statuia ruşinii.

Maghiarii „de rând”, care nu s-au aruncat în luptă pentru idealurile revoluţiei, nu se considerau monştri care îşi arată colţii împotriva puterii de la Viena – însă şi-au dorit libertatea, ca atâtea alte naţiuni în 1848.

Lunga perioadă scursă de la emiterea poruncii imperiale până la punerea pietrei de temelie nu poate fi explicată doar cu timpul necesar elaborării proiectelor statuii, ci şi prin faptul că la momentul respectiv, pe locul monumentului stătea un memento cu valoare simbolică pentru populaţie, al doilea ca vechime din oraş: grupul statuar Sfântul Ioan de Nepomuk. Acest monument a fost comandat la Viena de Societatea Sfântul Ioan de Nepomuk din Timișoara, din teama de ciumă.[10] Monumentul a fost realizat în atelierul vienez al lui E. Wasserburger şi F. Blim, sculptura finalizată a fost adusă de la Viena la Timişoara pe cale fluvială. A fost sfinţit pe 23 mai 1756, în Piaţa Eugeniu de Savoya de la acel moment (astăzi Libertăţii), de unde în 1852 a fost transportat în faţa cazărmii Transilvania (astăzi: hotelul Continental). De aici, în 1971 a ajuns înapoi în locul iniţial, unde stă şi astăzi.

 



[2]  Vezi: Nyugati Jelen 11.02.2011.

[3] Vezi: site-ul Primăriei din Timişoara: http://www.primariatm.ro/pdf.php?class=monitorul&identificator=1883 (10.07.2013.), sau Monitorul Primariei 28.08.2006; Agenda 16.04.2008.

[4] Vezi: Judeţul Timis. Monumente de For Public, Ed. Graphite, Timişoara, 2010, pag. 145.

[5]Jenő Murádin: A megsebzett szobor Kriterion 2008, pe internet: http://nagykar.hu/tlkarindexer/index.php?Show =b239377 (15.07.2013.)

[6] Foarte apropiată de varianta citată este descrierea pe care o găsim în cartea lui Csaba Miklósi-Sikes: Fadrusz János és az erdélyi köztéri szobrászat a 19. században, Múzeumi kötetek 22, Odorheiu Secuiesc, 2003, pag. 145.

[7] Dr. Nicolaie Ilieșiu Timișoara. Monografie istorică, 1943, republicată  Ed. Planetarium, Timişoara,  2003, pag. 318.

[8] István Berkeszi: Temesvár kis monographiája, Timişoara, 1900, pag. 73.

[9] În limba germană: „Die Errichtung dieses Denkmals wurde von Kaiser Franz Joseph I. persönlich am 9. August 1850 angeordnet. Als Anlass diente der erste Jahrestag des Sieges der österreichischen Armee über die ungarischen Revolutionäre, die 107 Tage lang Temeschburg belagerten. Es verkündete all´ die Jahrzehnte hindurch, das Gedenken an dynastische Treue, an soldatischen Heldenmut und an aufopferungsbereiten Einsatz.“ R. Weber: Das Denkmal der Treue.

[10] În 1738-39 populaţia oraşului a fost decimată de o cruntă epidemie de ciumă: a cauzat moartea a cca. 1000 de oameni.