Ceva care nu e la îndemână în fiecare zi!

 

 

 

 

 

A început cu surle și ghitară bass de excepție (l-am numit pe Wojtek Pilichowski de aseară) cea de noua ediție a festivalului de jazz urban timișorean sub purtarea de grijă a lui Marius Giura și a celor din preajma sa. Fapta s-a petrecut ieri seară în sala retro cu amintiri și înfăptuiri jazzistice din anii 1975-1989 de la Casa Studenților. A fost evocat în deschiderea Festivalului amicul nostru Ioan Băcălete cu care am petrecut câțiva ani buni în redacția revistei Forum studențesc, eu - cu literatură, el - cu organizări de concerte la Clubul de jazz din Timișoara vremii. Îmi aduc aminte cum Băcă și ortacii lui se pregăteau an de an pentru marele eveniment al micii Românii de atunci: Festivalul de jazz de la Sibiu, unicul și super-inegalabilul event al anilor acelora. Astăzi sala are poezia vetustă a lucrului încremenit în timp, cu sala la fel, cu scaune jerpelite, cu scena anistorică. Au cântat în deschiderea selecției, ca de obicei, rafinată și exigentă, un super-basist polonez pe care l-am pomenit mai sus însoțit, într-un proiect muzical ritmic, practicând amestecul-fusion postmodern și post-american cu un saxofonist, meșter și el, pe nume Jiri Halada și cu doi tineri români, soț și soție, bateristul și percuționistul de loc din Timișoara Daniel Sapcu și jumătatea sa la keyboard Loredana Sapcu. Acest team pe nume Funcubello a reușit să dezmorțească o sala din păcate pe jumătate goală și posacă într-o lume veselă, participativă, bucuroasă de bucuria muzicii acestor performeri de clasă.

 Lor li s-a alăturat, într-un al doilea concert, excelentul Sonic Codex cu norvegienii sub comanda muzicală a lui Eivind Aarset la ghitară și electronics, Nikolai Hengsle Eilertsen la bass, Erland Dahlen, tobe și percuție, Chiristian Ulbrich, sunetist. Aș zice un ehe admirativ despre jazzul lor nordic, care mă urmărește din seara-noaptea cu lună rotundă de la Poiana Lupului de la Gărâna în care am auzit înfiorat prima dată saxofonul lui Jan Garbarek. Adăugați-l aici pe marele Molvaer Nils Peter cu care Eivind a cântat și a înregistrat. Un Molvaer care a umplut cu sound-uri memorabile aceleași munte al Semenicului. Concertul de aseară a fost o superbă alternanță a pasajelor rafinat-lirice și cromatic introspective care dau eleganță și miză jazzului european. O notă în plus aș pune și toboșarului magician Erland Dahlen care a stârnit sunete dintr-o mulțime de instrumente care mai de care.

Un cuvânt mai zic publicului: nu ratați Festivalul de jazz Timișoara, ediția a noua - în ciuda evenimentelor concurente (poate că ar trebui să evităm cumva suprapunerea festivalurilor, să nu punem lumea în dificultate). Așadar, veniți astăzi la minunile de la Sala Studenților, mai apoi – sâmbătă și duminică – la Filarmonică. Haideți, iubitori de jazz și de muzică bună, e ocazia să ne întâlnim cu jazzul de top:  nu avem în fiecare zi așa ceva la îndemână!