Biata vrăjitoreasă-bosorcaie Merlina și bietul cocon Radu

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » Biata vrăjitoreasă-bosorcaie Merlina și bietul cocon Radu

N-am mai fost de-o viață la spectacol de păpuși sau pentru copiii, dacă ar fi să nu iau la socoteală o altă ”feerie” inteligent pusă în scenă, jucată la Teatrul German, Cartea junglei de Răzvan Mazilu. Numai că spectacolul Merlina în regia Alinei Hiristea cu actorii și păpușarii Octavia Petrișor, Cecilia Rodean, Mariana Ivașcu, Luana Uncruțiu, Radu Popescu, Cristina Dumitru, Miruna Radu este spectacol de păpuși și cu actori după toate rigorile genului. O să spun în fugă o discuție cu Matei Vișniec, din urmă cu câțiva ani, la Festivalul Teatrului Național din Timișoara la o discuție pe care am moderat-o cu un păpușar din Franța. Matei mi-a spus atunci despre ofensiva jocurilor de marionete și despre creșterea în interes, dincolo de vârstele mici, a acestor spectacole de o vârstă venerabilă, din vremurile Renașterii italiene ale lui  Buratino, cu Polichinelle, cu don Cristoval Pulichinela – văruțul din Spania al lui Pulcinella și frățiorul Scaramuccia din Napoli. Adăugați aici și suratele din lumea hanseatică - alde Pupenspiel, Hanswurst și Tokkenspiel, dar și păpușile imperiului chezaro-crăiesc Jan Klaasen și Casperle sau păpușa batavă Hans Pikelharing pe care se zice că ar fi mânuit-o însuși iscusitul doctor Faust, ca să nu mai vorbim de păpușoniul hispanic Don Cristoval pe care iscusitul hidalgo din La Mancha l-ar fi admirat la hanul unde s-a învrednicit să lupte cu nemernicul dragon.

           Ce doriți alta? Feerie și policromie! În spectacolul de la Teatrul Merlin de pe bulevardul Regele Carol I, nu departe de Bega, biata Merlina doarme 500 de ani, adică din vremea lui Buratino până în anul de față, merge la dentist din pădurea unde locuiesc de drept vrăjitoarele de felul ei, și dă peste ”curentul electric” un vrăjitor mai dihai decât domnia sa, un soi de arătare asemenea monstrului marin Kraken, despre care, prin veacul luminilor, episcopul din ținuturile nordice Erik Ludvigsen Pontoppidan scrie, într-un tratat de istorie naturală, că ar avea talia unei insule cu diametrul de un kilometru. Desfășurarea coerentă a spectacolului Alinei Hiriștea ne ține între mirajul marionetelor, magia muzicii, fastul scenografic, apoi - ca o reverie adăugată - teatrul de umbre din moștenirea păpușoniului pe nume karakousch din Persia.

Adăugați aci somnul bietului Radu, pruncul valah rămas fără mamă și fără tată, aceștia duși ca atâta alții la căpșunile hispanice. O isteață și cu nod amar trimitere spre o dramă înăbușită a bieților noștri prunci ai căror părinți au descoperit gustul cu miros de acreală și sudoare al banilor de după revoluție.

Mai zic două vorbe despre muzica inspirată (ca întotdeauna) a lui Cari Tibor și scenografia inspirat-feerică, fără a fi excesivă, a Krisztinei Nagy. Așadar: o reușită pentru cei mici, cu bătaie și la cei mari despre biata vrăjitoreasa-bosorcaie Merlina și bietul cocon Radu.

Daniel Vighi