Învierea la îndemână

ARTICOLE. REPORTAJE. INTERVIURI » Învierea la îndemână

 

 

 

 

Mărturisesc că până în seara de 5 octombrie 2017 n-am știut nimic despre compozitorul Philipp Heinrich Erlebach (1657-1714) pe care ni l-a propus ansambul L'ACHERON sub denumirea Sonate a tre cu Marie Rouquié, vioară barocă, François Joubert-Caillet, viola da gamba, Miguel Henry, chitară, archiluth, Yoann Moulin, clavecin, orgă.  Citesc despre viața sa banală la curtea unui principe german din Turingia unde a fost 33 de ani Kapellmeister. Nimic deosebit, un destin oarecare cu o catastrofă apocaliptică în postumitate, după ce văduva sa a dobândit prin tribunal partiturile creației sale impresionante și când un incendiu nenorocit a distrus cele 1000 ( o mie!) de compoziții și au rămas în posteritate doar 70, adică 7%. Dintre acestea, cele șase sonate cântate în anul 2017, în Festivalul timișorean de muzică veche, cu o consistență și o prospețime care dă seama despre nenorocirea pierderii și a deplinei uitări, a morții definitive a peste 400 de cantate cu teme religioase, a 24 de liturghii (messa sau celebrazione eucaristica, cum li se mai spune în lumea apuseană). Adăugați și 120 de creații instrumentale profane din care au scăpat doar 13, ca să pricepți dimensiunea tragediei.

Concertul recuperator din seara de 5 octombrie de la Biserica Luterană ilustrează frumoasa metaforă a rîului tulbure și noroios Aheron care a dat nume, deloc întâmplător, ansamblului muzical - rîu traversat de umbrele celor morți în luntrea moșneagului posac Charon. Ansamblul găzduit de Festival poartă și el spre lumea de astăzi creații uitate, un imperiu de multe ori neștiut al raftului din spate al muzicii universale, raft care există și în literatura lumii, chiar și a noastră, dacă ar fi să ne gândim la prozatori interbelici precum Sărmanul Klopstock sau Isaac Peltz, față de canonicii Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, ca să dau un exemplu pe măsura acestui nefericit destin postum al lui Philipp Heinrich Erlebach.

Mărturisesc că am ascultat vrăjit de aceste gânduri ale absenței dintre noi a marilor-posibile creații, unele moarte definitiv, altele îngropate de lipsa de audiență și dezinteres. Pe de altă parte, să vedem și faptul că există, mai ales în literatura muzicală a creațiilor vechi, o adevărată fervoare a recuperării prin cercetare - interdisciplinară de multe ori. Iată-l pe Jordi Savall descoperind muzica otomană a principelui moldav Dimtrie Cantemir sau cutare interpret răsfoind paginile mucegăite ale lui Codex Caioni, ascunse în ziduri mănăstirești franciscane și transilvane de călugărul minorit constructor de orgi și organist Ioan Căianu (Johannes Caioni, Kájoni János) înviat (printre alții) în 2007,de  ansamblul de muzică veche XVIII-21 Le Baroque Nomade, sub conducerea flautistului și dirijorului Jean-Cristophe Frisch, Și câte și mai câte învieri în lumea artei ar mai putea avea loc, dacă ne-am pricepe să le dăm viață.

Înainte însă de toate aceste învieri din morți, aș mai adăuga și sentimentul pe care-l avem noi, spectatorii, că ascultăm o poveste a celor morți demult spusă celor de astăzi prin sunetul viorii baroc a lui Marie Rouquié, care ne tulbură sufletele povestind un superb Adagio din Sonata Seconda, urmat  de un tulburător Allegro/Affettuoso din Sonata Prima a recuperării din moarte pe nume Sonata a tre de nefericitul Philipp Heinrich Erlebach căruia i s-a furat postumitatea.

Să nu uităm să spunem că, odată cu partitura, notele și interpretarea ansamblului, au înviat o clipă și sufletele celor care, din publicul lui Erlebach, au ascultat undeva, cândva, în Turingia, la curtea principelui mecena de atunci și au simțit asemenea nouă,  a celor din Biserica luterană, peregrinarea Allegro/Affettuoso a viorii vreunei Marie Rouquié de atunci: și asta chiar dacă astăzi nu mai știm dacă au aplaudat, dacă obișnuiau să o facă, dacă au cerut și obținut vreun bis, dacă îi admirau pe muzicieni asemenea nouă.

De un lucru putem fi totuși siguri: melancolia, reveria și plăcerea ascultării au fost și au rămas la fel. Acestea nu au vârstă; la urma urmelor, iubim, cădem pe gânduri, suntem triști sau veseli: la fel. Din paleolitic, încoace.